dacă ai fi aici ca o persoană reală,
capul meu nu ar mai fi despre sânge.
vreau sa şterg cu prezenţa ta petele de întuneric dens
care-mi stăruie pe înţelesuri.
dacă ţi-aş atinge conturul de carne,
singura definiţie concretă a fericirii ai fi tu.
acum vezi-mă, Christoase,
cum sap şanţuri în cheagurile-mi de tristeţe
ca să dau de tine.
şi-am să-mi înec sinele să te găsească.
petrică bistran, 1ianuarie2007.
e ceva trist care ajunge până la mine.
mă doare capul.
blocaj.
aseară iubeam o fată.
apoi iubeam încă o fată.
apoi iubeam încă o fată.
apoi iubeam încă o fată.
apoi încă o fată.
şi încă o fată.
şi eram fericit.
aseară a fost demult.
între timp m-am căsătorit
cu o fată,
când ceva trist ajungea până la mine.
mă doare capul.
vreau să plec.
îmi iubesc femeia.
ea nu va fi niciodată muiere
şi nici fata de-aseară
când eram banal de vesel, mai bine zis,
cu ceva trist în creieri.
ea nu e capul meu.
ea nu mă doare,
nici blocaj.
ea cântă frumos în franceză când găteşte
şi desenează sensibil arbori albaştrii,
arborii din rugăciunile mele.
ea ştie,
ca să-mi treacă,
să mă facă să nu vreau să ştiu
acel ceva dureros de trist care ajunge până la mine.
ea mi-l dă pe Dumnezeu.
7octombrie2007, petrică bistran.
teologal
