vreau sa şterg cu prezenţa ta petele de întuneric dens
care-mi stăruie pe înţelesuri.

dacă ţi-aş atinge conturul de carne,
singura definiţie concretă a fericirii ai fi tu.

acum vezi-mă, Christoase,
cum sap şanţuri în cheagurile-mi de tristeţe
ca să dau de tine.

şi-am să-mi înec sinele să te găsească.

petrică bistran, 1ianuarie2007.

e ceva trist care ajunge până la mine.

mă doare capul.

blocaj.

aseară iubeam o fată.

apoi iubeam încă o fată.

apoi iubeam încă o fată.

apoi iubeam încă o fată.

apoi încă o fată.

şi încă o fată.

şi eram fericit.

aseară a fost demult.

între timp m-am căsătorit

cu o fată,

când ceva trist ajungea până la mine.

mă doare capul.

vreau să plec.

îmi iubesc femeia.

ea nu va fi niciodată muiere

şi nici fata de-aseară

când eram banal de vesel, mai bine zis,

cu ceva trist în creieri.

ea nu e capul meu.

ea nu mă doare,

nici blocaj.

ea cântă frumos în franceză când găteşte

şi desenează sensibil arbori albaştrii,

arborii din rugăciunile mele.

ea ştie,

ca să-mi treacă,

să mă facă să nu vreau să ştiu

acel ceva dureros de trist care ajunge până la mine.

ea mi-l dă pe Dumnezeu.

7octombrie2007, petrică bistran.